ce simplu e sa mori…

Era iar in locul ala amarat, cu aceleasi ganduri negre care o impingeau pas cu pas spre marginea caderii…Inota din nou printre idei pe care abia astepta sa le lase in urma. Rememora cu ochii inchisi, tragand tot aerul ala tare si puternic de sus in plamani, ca atunci cand fuma.

…Cheia invartindu-se in aceeasi yala, apoi zgomot trepidant de pasi grabiti si masini, injuraturi de peste tot, din spatele volanului, pe langa tine, cuvintele urate pluteau fara niciun fel de problema, cate un cersetor sau un nebun care incearca sa-ti spuna, sa te roage; de ce nu se asculta oamenii intre ei? vorbele erau atat de simple odata, “mergi si tu in capatul acela de strada? hai sa-ti povestesc cum a fost ziua mea de azi..” acum nu mai e decat tacere…si zgomot; amandoua cum si cand nu trebuie sa fie… dar ce mai este la fel?

Acum statea si se imagina dementa, pe o margine de cladire, cu ochii inchisi si cu pasii indreptati spre inainte…Se simtea ca un artist de circ , care urma sa faca primul salt, pentru prima data in public. Numai ca nu ii era frica, ii disparusera emotiile. De ceva timp bun se pregatea pentru saltul asta, dintotdeauna a crezut ca oamenii pot zbura, dar numai o singura data. Nu se hotarase inca. Nu era sigura, nu stia ca vrea, nu era constienta “de ce”, astepta parca zi de zi sa se micsoreze distanta, era ca un fel de ascensiune bolnavicioasa, ca un copil care abia invata sa mearga. Pasi nesiguri , muti si incompleti la inceput, apoi siguranta, dorinta si perseverenta .Retraia fiecare pas cu rabdare si inlocuia zambetul aproape sters cu o grimasa si apoi cu un zambet nou, cu un nou set de gropite in obraji.

Azi a ajuns pe margine si s-a oprit brusc. Obosise. S-a asezat in fund, cu picioarele parca atarnandu-i in capul multimii de oameni de jos. Observa ca era in blugii vechi. Se intreba daca asa trebuia sa zboare. “Hmm, la urma urmei ce mai conteaza? … Zbori o singura data, cum sa nu conteze?” Hotari in ascuns ca era totusi timpul. chiar azi. In blugii ei rosi. Simti nevoia unei tigari. “Ce ma fac eu cu atatea droguri?” Isi baga degetele cu greutate in buzunarul din stanga. Ochii i se oprira asupra unghiilor neingrijite, cu forme ciudate si roase, cu urme de lac rosu. “De ce m-oi fi dat eu cu oja?” Dadu din umeri. Scoase intre degete un Marlboro, turtit, cu tutun imprastiindu-se pe langa. Isi duse instinctiv mana la celalalt buzunar. Focul. “Unde pizda masii e focul asta?” Nu-l gasea. “Ma-ta! nu esti niciodata in stare sa faci ceva bun!” Scoate tigara umeda dintre buze si se pregateste sa o arunce in multumea de jos. Voia sa-i studieze zborul. De ce ar avea nevoie sa fumeze tocmai acum? O ultima dorinta?- patetic. Nu se gandise la asta, isi desprinse mana de pe filtrul tigarii si o facu sa alunece spre in jos. Isi apleca capul si era la un punct de dezechilibru. Urmari zborul tigarii cu un zambet sarcastic. “Sa mori din greseala…cand nu te astepti, cand aproape crezi ca inca nu esti pregatit. Ce gand ar mai avea timp sa te strapunga?” . Momentan nu-i perturba nimic fericirea. Tigara zbura parca atat de lent si frumos, era atat de gratioasa, se intreba unde va cadea, cine o va calca in picioare, sau poate va veni vreun cersetor care o va lua si o va aprinde…sau se va strica pana jos? nu…era prea usoara. si totusi..cum poti sfida atata inaltime?

Deodata pasi . O ea se apropie incet, parca speriata, asteptand distrata un “daca mai faci un pas, ma arunc”, la fel ca in filme.

-Ma pot aseza langa tine?

-De ce? si tu vrei sa zbori? (“nu e destul de lunga bordura? Nu te pot primi. E visul meu, teoria mea de viata…”)

- ) esti nebuna? Despre ce zbor vorbesti? (“Doar nu vrei sa te arunci si sa  cazi doar ca sa te srivesti de un asfalt rece…”)

- (“Nici nu iti imaginezi…”)

Priveste in gol si isi aprinde o tigara.

Simturile i se trezesc , dar priveste tacuta fumul. Indura placerea. Cealalta o observa si ii intinde pachetul. Ochii i se opresc pe fusta neagra, cu flori de trandafir galben. Parca ii placea galbenul. Apoi pachetul. Nou. Lipseau doua tigari. Erau Pall Mall.

-Nu, multumesc. Nu fumez.

-Ciudat.As fi putut sa jur ca tocmai ai aruncat o tigara.

-Renunt la vicii…De cat timp stai acolo?

-I-am urmarit doar zborul. Am facut abstractie de tine.

-Cel mai rau lucru pe care ti-l poate face cineva este sa te faca sa crezi ca ai aripi, asemenea unei pasari…oamenii mereu cauta locuri unde se pot simti liberi, paziti de orice gand si ingraditi numai de libertate…si atunci apeleaza la vise. Zborul nu e un vis, nu?

Fumul de tigara ii incanta mirosul.

-Daca esti draguta, am sa iau totusi o tigara.

-Cu placere. Imi pare rau ca nu sunt tigarile pe care le fumezi tu.

-Asta de unde o mai stii?Spuneai ca nu stai de mult timp acolo.

 -Asa e.Dar …

- Nu aveam foc.

-Uite…

-Multumesc..

Zgomot de bricheta si apoi primul fum, adanc, mult, nesatul, asurzitor si alt fum se joaca in aer, formand norisori mari si incalciti.

Tigara isi stalci mucul de o margine de piatra.

-Cam multe persoane prea ocupate ca sa iti simta lipsa, sau macar prezenta azi, nu?

-Te referi la umbrele de pe trotuar? (tragand cu nesat din tigara). Nu stiu. De ce mi-ar pasa?

-Da, nu stiu, nu-mi pasa. Aveam chef de o conversatie banala.

(Stingand si ea tigara)

-…

(” Asa? Din senin? Ce te-a apucat? Cum iti permiti sa dai buzna asa peste mine? Sa intri deodata peste trairile mele?”)

-Nu stiu. Ii  intrerupse sirul gandurilor brusc cealalta. Iarta-ma! si se uita violent in ochii ei, apoi isi arunca picioarele inainte, facandu-si un oarecare vant fara sa schiteze vreun gest, cu privirea de un albastru mat inca strapungandu-i ochii, cu buzele incordate si cu fata ancorata intr-un fel de zambet ciudat. Alunecara picioarele si genunchii, care ii desprinsera apoi intreg corpul de pe bordura, cu tot cu mainile-i mici si albe, ingrijite, care nu incercara sa se agate de nimic. Privea uimita cum se ratacea printre bule de aer o fusta fluturand, cu trandafirii galbeni, atat de cald, ca un fel de steag.

“Zborul continuu, fara piruete, cu o singura tinta: lumea de jos”. Cand se auzi sunetul inabusit al prabusirii carnii nu stranse ochii. Observa golul de oameni care parca acum nu se mai grabeau si isi imagina fetele lor cu o placere ciudata. Observa cum picura sangele din trup inconjurandu-l. Era parca mai inchis la culoare decat se astepta sa fie. Se intreba ce a gandit, cine era, de ce i-a furat menirea, daca a inchis ochii in preajma impactului…Lua inca o tigara din pachetul de langa si si-o aprinse. Se intreba daca trebuia si ea sa zboare acum. Nu voia sa imparta totusi locul cu ea. Se ridica si se indrepta spre iesire, cobori scarile cu tigara intre buze, trecu pe langa ea apoi fara sa o priveasca, hotarand parca ceva mai bun pentru sine. “Ce nebuna. Ce-i veni? Cine era? Cum a putut sa mi-o ia inainte?Cum as putea sa uit de ea, sa raman cu ideea asta? Trebuia sa-i corectez zborul?”

Aceleasi zgomote trepidante, parca mai naucitoare si mai ascutite, claxoane, din nou injuraturi din spatele volanului…Isi cumparase propriul pachet de tigari. Tigarile ei, bricheta celeilalte, apoi cheia in yala. Aceeasi cheie, in aceeasi yala…Totul la fel de banal si cu acelasi ritm, aceeasi alergie, acelasi sictir, acelasi miros si discomfort sufocant.

“Pedeapsa mea va fi sa nu mai zbor”.